newsletter





Exerciţii Terapeutice De Grup
Exerciţii Terapeutice De Grup

Exerciţiul terapeutic reprezintă o parte crucială a procesului de refacere, el fiind de fapt esenţial din punctul de vedere al oricărui program de reabilitare. Această terapie este condusă de un fizioterapeut specialist, de regulă se adresează unui grup de oaspeţi cu profil diagnostic similar. De exemplu, una dintre şedinţele noastre de acest gen include exerciţii terapeutice pentru tratarea afecţiunilor coloanei vertebrale sau ale articulaţiilor, a osteoporozei şi obezităţii, a disfuncţiilor vasculare cerebrale precum şi exerciţii recomandate pacienţilor suferinzi de diferite afecţiuni ale sistemului cardiac. Această terapie constă în efectuarea unor exerciţii menite să relaxeze muşchii suprasolicitaţi să fortifice grupurile de musculatură slăbite, să îmbunătăţească mobilitatea articulaţiilor şi a pelvisului şi să revigoreze funcţiile statice/dinamice necesare poziţionării corecte a corpului. O parte inseparabilă a acestor ore de exerciţii o constituie exerciţiile de respiraţie pe langă antrenamentele ce vizează creşterea rapidităţii, agilităţii, toleranţei, echilibrului, a puterii precum şi îmbunătăţirea condiţiei fizice generale.


Tip: Medical, Medical wellness Pentru ce este recomandat: Re-energizing, Weightloss
Perioada tratamentului: 20-30 minute
Recomandarea medicului : some places needed Where is it available?
Danubius Hotels Group
Facebook Google+ Youtube Twitter Flickr Instagram
Ultima
vizionare
 
X